Miss Arad 2013: Felicitari Andra!

30 august ora 18.00- emoţionată de ceea ce urmează să se întâmple intru în teatru. De ce am mers aşa de repede? Pentru că am avut rolul de hostessa, aşa că a trebuit să o ajut pe Adela Raut cu unele lucruri. Atmosfera încinsă se simte încă de la intrare, Frumuseţiile Aradului îşi fac ultima repetiţie înainte de începerea concursului. M-am aşezat pe o canapea şi le admiram de la distanţă pe cele 13 fete de pe scenă în timp ce o aşteptam pe Adela să îmi zică ce aveam de făcut. Am primit sarcinile aşa că m-am apucat de treabă în timp ce mai aruncam o privire la fetele care se pregăteau în spate.

La intrare te întâmpinau două mese: pe una se aflau platouri cu sărăţele, iar cealaltă era plină de pahare cu şampanie. Cum înaintai înspre intrarea în sala de teatru descopereai câteva afişe cu evoluţia casei de modă Ellis, iar după te întâlniai cu două tarabe de la Oriflame care te îmbiau cu fel şi fel de monstre. S-a creat un cadru demn de un concurs de frumuseţe atât de important. Una dintre sarcinele mele a fost să întâmpin oaspeţi cu căldură şi să îi îmbin să deguste şampania care strălucea în luminile teatrului sau sărăţele bine rumenite care faceau cu ochii tuturor celor care se uitau la ele. Ah, jucăuşele! Chiar mi-a făcut plăcere să fiu hostessa, pentru că am avut ocazia să interacţionez cu mulţi oameni şi să le aduc un zâmbet pe buze.

Treaba mea s-a terminat aşa că am avut ocazia să văd show-ul. Ce show! Fete frumoase, muzică bună, momente speciale, costume de baie sexy, prezenţa unor persoane deosebite şi rochii diafane! După două ore de entuziasm, muncă, agitaţie şi mai ales emoţii a venit momentul să aflăm cine va fi Miss Arad. După cum speram de când mi-a spus că va participa la acest concurs, căştigătoarea a fost draga mea prietenă, Andra!

Imagine

Andra mereu m-a impresionat prin naturaleţea cu care defilează, lejeritatea care o transmite când este pe scenă şi toate le face mereu cu zâmbetul pe buze. A meritat să câştige, sunt foarte mândră de ea şi de prestaţia ei şi chiar dacă am mai felicitat-o şi înainte, vreau să ii mai zic şi aici : Felicitări Miss Arad!

Imagine

Cât despre mine am avut mai multe ţinute. Mi-am început seara într-o ţinută elegantă alcătuită dintr-o rochiţă neagră de la Bershka şi o pereche de platforme nude. Am participat şi la o prezentare de modă cu rochii de la Liliana Bădău, despre care pot spune că sunt foarte frumoase, iar mai apoi m-am schimbat în cea de a doua ţinută, pregătită pentru petrecerea de după care s-a ţinut în ” La Mouche Society Club”. Am purtat o bluziţă dragă mie, cum îmi place mie să spun, roz turbat din H&M şi o pereche de pantaloni albi din Zara.

Imagine

( Ana, prietena mea cea mai bună şi una dintre cele mai elegante apariţi)

A fost o seară foarte faină, ne-am distrat, am trăit emoţii foarte intense şi am petrecut nişte momente memorabile cu fetele mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s